Sunt un om curajos și am un simț acut al dreptății. Uneori mă gândesc să devin un vigilante, mai ales în nopțile târzii, când luna plină bate la fereastră și nu adorm. Mi-aș spune „Mardi”, discipol al lui Marte. Captiv într-o nesfârșită zi de marți, într-o luptă eternă cu somnul.
Prefer culorile, în deosebi atunci când mă trezesc într-un film alb-negru. Sunt exuberant și exploziv, în special când nu ar trebui să fiu. Pot fi și serios, dar prefer să iau viața în glumă. Uneori aprind mici focuri. Am observat însă că și acestea ard. Intens.
Am un temperament aprig și o voință de neclintit. Caut întrebuințare obiectelor defecte și uneori clintesc limitele firii. Poate că nu sunt mereu cel mai bun prieten, mai ales atunci când nu sunt eu însumi. Ador felinele și am o fascinație pentru albine. Acestea par să mă urmărească și să mă înțepe la orice mișcare bruscă. Mă întreb, oare de ce și-ar sacrifica viața pentru mine? Încerc să fiu domol, să nu le distrug.
Iubesc natura, dar o umilesc uneori, strivind o floare, un gând sau o speranță. Îmi place să citesc, dar încep cu finalul. Așa, la început pot să fiu cine vreau eu să fiu. Nu aș putea trăi fără muzică. Orice trece pe la urechea mea: fuga timpului, plânsetul vreunui nefericit, mici bucurii trăite în zgomot.
Sincer, sunt un om fricos, dar par dur. În deosebi atunci când sunt singur. Rareori mint, dar greșesc spunând mereu adevărul, mai ales atunci când acesta doare. Îmi plac cursele de mașini și mașinile de curse, viteza, goana. Uneori conduc, alteori sunt pasager, depinde de vremea în care mă aflu.
Sunt și un om vanitos. Îmi spun, în momentele de nebunie, că ziua mea va veni și voi fi încoronat în fața unei oglinzi. Coroana va atârna greu pe țeasta mea mică, dar o voi susține cu o mână. Orice pentru momentul meu de glorie. Coroana de Oțel pe un cap feminin. Aș da ordin să mi se spună Regele Maria. Pe timpul domniei mele, aș face gloria efemeră, fără gen și echitabilă. Iar după ce aceasta-mi va trece, m-aș întoarce în pustnicie, Daniela Sihastru.
Mă întreb adesea dacă sunt un om bun, dar mai des mă întreb cum să fac bine. Mi-aș dori să pot rezolva probleme serioase în lume, dar nu aș ști de unde să încep. Și nu pentru că sunt vreun leneș, așteptând vreo ploaie divină să-mi înmoaie posmagii. Ci pentru că e o grădină prea mare, sălbatică.
Omnia mea mecum porto.